După învierea lui Lazăr, mașinațiile conducătorilor evrei s-au mutat cu viteze mari.

„Ce să facem, pentru că acest om face multe semne? 48 Dacă îl lăsăm singur în felul acesta, toți vor pune credință în el, iar romanii vor veni și vor înlătura atât locul nostru, cât și neamul nostru. ”(Joh 11: 47, 48)

Au văzut că își pierd puterea asupra oamenilor. Este îndoielnic că îngrijorarea cu privire la romani nu a fost altceva decât frica de a se muta. Preocuparea lor reală era pentru propria lor poziție de putere și privilegiu.
Trebuiau să facă ceva, dar ce? Atunci Marele Preot Caiafa a vorbit:

„Dar un anume dintre ei, Caʹia · phase, care a fost mare preot în acel an, le-a spus:„ NU știți nimic deloc, 50 și VOI nu excludeți că este de folos pentru ca un om să moară în numele poporului și nu pentru ca întregul neam să fie distrus. ” 51 Totuși, acesta nu a spus despre propria sa originalitate; dar pentru că a fost mare preot în acel an, a profețit că Isus a fost destinat să moară pentru națiune ”(Joh 11: 49-51)

Se pare că vorbea sub inspirație din cauza biroului său, nu pentru că era un om evlavios. Cu toate acestea, această profeție părea să fie ceea ce aveau nevoie. Pentru mintea lor (și vă rog să iertați orice comparație cu Star Trek), nevoile celor mulți (ei) au depășit nevoile celui (Isus). Iehova nu l-a inspirat pe Caiafa să-i incite la violență. Cuvintele lui erau adevărate. Cu toate acestea, inimile lor rele i-au determinat să aplice cuvintele ca justificare a păcatului.

„Prin urmare, din acea zi, au luat sfatul să-l omoare.” (Joh 11: 53)

Ceea ce mi s-a părut interesant din acest pasaj a fost clarificarea lui Ioan cu privire la aplicarea completă a cuvintelor lui Caiafa.

„... a profețit că Isus a fost destinat să moară pentru națiune, 52 și nu numai pentru națiune, ci pentru ca copiii lui Dumnezeu care sunt împrăștiați despre el să se adune și ei într-unul singur. ”(Joh 11: 51, 52)

Gândiți-vă la intervalul de timp. Ioan a scris acest lucru la aproape 40 de ani după ce națiunea Israelului a încetat să mai existe. Pentru majoritatea cititorilor săi - toți, cu excepția celor foarte vechi - aceasta a fost o istorie veche, cu mult în afara experienței lor personale de viață. De asemenea, el scria unei comunități de creștini în care gentile erau mai numeroase decât evreii.
Ioan este singurul dintre cei patru scriitori ai Evangheliei care face mențiuni despre cuvintele lui Isus cu privire la „alte oi care nu sunt din acest fel”. Aceste alte oi trebuie să fie aduse în fald, astfel încât ambele falduri (evrei și neamuri) să poată deveni o turmă sub un singur păstor. Toate acestea au scris despre Ioan în capitolul precedent celui discutat. (John 10: 16)
Așadar, din nou, Ioan a întărit ideea că celelalte oi, creștinii blândi, fac parte dintr-o singură turmă de sub un singur Păstor. El spune că, în timp ce Caiafa propovăduia despre ceea ce ar fi luat numai ca națiunea Israelului natural, de fapt, profeția a inclus nu numai evreii, ci toți copiii lui Dumnezeu care sunt împrăștiați. Atât Petru cât și Iacov folosesc aceeași frază, „împrăștiată”, pentru a se referi la cele sfinte sau alese ale extracției evreiești și gentile. (Ja 1: 1; 1Pe 1: 1)
Ioan concluzionează cu gândul că acestea sunt „adunate într-una singură”, înrădăcinând frumos cuvintele lui Isus citate doar un capitol mai devreme. (John 11: 52; John 10: 16)
Atât contextul, formularea, cât și perioada de timp istorică ne oferă încă o dovadă că nu există o clasă secundară de creștini care să nu se considere copii ai lui Dumnezeu. Toți creștinii ar trebui să se considere copiii lui Dumnezeu pe baza, așa cum mai spune Ioan, credința în numele lui Isus. (Ioan 1:12)

Meleti Vivlon

Articole de Meleti Vivlon.
    55
    0
    Mi-ar plăcea gândurile, vă rog să comentați.x