[Notă: Pentru a facilita această discuție, termenul „uns” se va referi la cei care au speranța cerească conform învățăturii oficiale a poporului lui Iehova. La fel, „alte oi” se referă la cele cu o speranță pământească. Folosirea lor aici nu implică faptul că scriitorul acceptă aceste definiții ca fiind scripturale.]

Dacă într-adevăr există un sistem pe două niveluri în congregația creștină prin care unii sunt răsplătiți cu viață cerească și alții cu viață veșnică în trup, cum putem determina în ce grup ne aflăm? Un lucru ar fi dacă slujim cu toții și, la înviere sau la revelarea lui Isus la Armaghedon, vom afla apoi răsplata noastră. Cu siguranță, acest lucru este în concordanță cu toate pildele lui Isus care implică sclavi care sunt însărcinați să vegheze asupra bunurilor Maestrului în timp ce acesta este plecat. Fiecare își primește recompensa la întoarcerea stăpânului. În plus, aceste pilde vorbesc adesea despre recompensele care variază în funcție de lucrarea fiecăruia.
Cu toate acestea, nu asta învățăm noi. Învățăm că recompensa pe care fiecare o primește este cunoscută dinainte și singura variabilă este dacă cineva o va primi sau nu. Unsii știu că merg în cer pentru că le este revelat miraculos de spiritul care îi face să aibă instinctiv acea speranță. Celelalte oi știu că rămân pe pământ, nu pentru că le este descoperit la fel, ci mai mult în mod implicit; în virtutea faptului că nu li s-a spus nimic despre recompensa lor.
Iată două eșantioane reprezentative ale predării noastre pe acest subiect:

Sub influența spiritului sfânt, spiritul sau atitudinea dominantă a celor unși îi îndeamnă să aplice asupra lor ceea ce spun Scripturile despre copiii spirituali ai lui Iehova. (w03 2 p. 15 par. 21 Ce înseamnă pentru tine masa de seară a Domnului?)

Această mărturie, sau realizare, le reorientează gândirea și speranța. Ei sunt încă oameni, care se bucură de lucrurile bune ale creației pământești a lui Iehova, totuși direcția principală a vieții și preocupărilor lor este aceea de a fi moștenitori comuni cu Hristos. Ei nu au ajuns la această perspectivă prin emoționalism. Sunt indivizi normali, echilibrați în punctele lor de vedere și comportament. Fiind sfințiți de spiritul lui Dumnezeu, totuși, ei sunt convinși de chemarea lor, neavând îndoieli persistente cu privire la aceasta. Ei își dau seama că mântuirea lor va fi la cer dacă se vor dovedi credincioși. (w90 2 p. 15 par. 20 „Discerning What We’s” - La Memorială)

Toate acestea se bazează pe înțelegerea pe care o avem a unui text biblic, Romani 8: 16, care scrie: „Spiritul însuși mărturisește cu spiritul nostru că suntem copiii lui Dumnezeu.”
Aceasta este suma totală a „dovezii” noastre. Pentru a accepta acest lucru, trebuie mai întâi să acceptăm că singurii creștini care sunt copiii lui Dumnezeu sunt unși. Prin urmare, trebuie să credem că cea mai mare parte a congregației creștine este formată din prietenii lui Dumnezeu, nu din fiii săi. (w12 7/15 p. 28, par. 7) Acum, nu există nicio mențiune în Scripturile creștine. Luați în considerare importanța acestei afirmații. Secretul sacru al fiilor lui Dumnezeu este dezvăluit în Scripturile creștine, dar nu se menționează o clasă secundară de Prieteni ai lui Dumnezeu. Cu toate acestea, aceasta este ceea ce învățăm. Cu sinceritate, trebuie să privim acest lucru ca pe o interpretare umană sau ca să folosim un termen mai precis, speculație.
Acum, bazându-ne pe această premisă speculativă - că doar unii creștini sunt fii ai lui Dumnezeu - folosim apoi Romani 8:16 pentru a ne arăta cum știu ei. Și de unde știu? Pentru că le spune spiritul lui Dumnezeu. Cum? Acest lucru nu este explicat în Scriptură decât pentru a spune că spiritul sfânt îl dezvăluie. Iată problema. Cu toții primim duhul său sfânt, nu-i așa? Nu ne îndeamnă publicațiile să ne rugăm pentru spiritul lui Dumnezeu? Și nu spune Biblia că „Voi toți sunteți, de fapt, fii ai lui Dumnezeu prin credința voastră în Hristos Isus”? (Gal. 3:26) Nu contrazice aceasta interpretarea noastră speculativă a Romanilor 8:16? Impunem ceva textului care nu este acolo. Spunem că, deși toți creștinii primesc duhul sfânt, spiritul dat unsului este special într-un fel și revelează, din nou într-un mod miraculos inexplicabil, că sunt speciali și separați de frații lor. Spunem că numai credința lor îi face fii ai lui Dumnezeu, în timp ce credința celorlalți este doar un motiv pentru care Dumnezeu îi numește prieteni. Și singura Scriptură pe care o avem pentru a susține această interpretare fantezistă este un text care poate fi aplicat cu ușurință - fără speculații - pentru a arăta că toți creștinii care cred în Isus și primesc duhul pe care îl trimite sunt fii ai lui Dumnezeu, nu doar prietenii săi.
Într-adevăr, citiți-l pentru ceea ce spune nu ceea ce am dori să deducem pentru a susține o teologie care a luat naștere cu judecătorul Rutherford.
„Dar nu simt că sunt chemat în cer”, ați putea spune. Înțeleg complet. Învățătura noastră actuală a avut sens pentru mine toată viața. De când eram băiețel, fusesem învățat că speranța mea era pământească. Prin urmare, mintea mea fusese instruită să se gândească la lucrurile pământului și să desconsidere posibilitatea vieții în cer. Cerul a fost speranța pentru câțiva selectați, dar niciodată ceva la care m-am gândit un moment. Dar este acesta rezultatul conducerii spiritului sau al îndoctrinării oamenilor?
Să aruncăm o altă privire asupra romanilor, dar întregul capitol și nu doar un verset cireș.

(Romani 8: 5) . . .Căci cei care sunt în acord cu trupul își pun mintea pe lucrurile cărnii, dar cei care sunt în acord cu duhul pe lucrurile duhului.

Se vorbește despre aceste două speranțe? Aparent nu.

(Romani 8: 6-8) Căci mintea cărnii înseamnă moarte, dar mintea spiritului înseamnă viață și pace; 7 pentru că mintea cărnii înseamnă dușmănie cu Dumnezeu, căci ea nu este supusă legii lui Dumnezeu și nici nu poate fi, de fapt. 8 Deci cei care sunt în armonie cu trupul nu pot să-i placă lui Dumnezeu.

Deci, dacă un creștin are spiritul, el are viață. Dacă se gândește la carne, are în vedere moartea. Aici nu se vorbește despre recompensă pe două niveluri.

(Romani 8: 9-11) . . Totuși, TU ești în armonie, nu cu trupul, ci cu spiritul, dacă spiritul lui Dumnezeu locuiește cu adevărat în TINE. Dar dacă cineva nu are duhul lui Hristos, acesta nu îi aparține. 10 Dar dacă Hristos este în unire cu TINE, trupul este într-adevăr mort din cauza păcatului, dar spiritul este viață din cauza dreptății. 11 Dacă acum, duhul Celui care L-a înviat pe Isus din morți, locuiește în TINE, cel care l-a înviat pe Hristos Isus din morți, va face și trupurile voastre muritoare prin spiritul său care locuiește în TINE.

Cei din exterior, cei fără duh, nu aparțin lui Hristos. Sunt celelalte oi fără duhul lui Dumnezeu sau aparțin și lui Hristos? Dacă nu aparțin lui Hristos, nu au nicio speranță. Aici sunt menționate doar două stări de ființă, nu trei. Ori ai spiritul pentru viață, ori nu ai și mori.

(Romani 8: 12-16) . . .Așadar, fraților, suntem obligați, nu față de trup să trăim în concordanță cu firea; 13 căci dacă trăiești în acord cu carnea, cu siguranță vei muri; dar, DACĂ TU împiediciți practicile corpului la moarte de către spirit, VEI va trăi. 14 Pentru toți cei care sunt conduși de spiritul lui Dumnezeu, aceștia sunt fiii lui Dumnezeu. 15 Căci TINE nu ați primit un spirit de sclavie care a provocat frică din nou, dar TU ați primit un spirit de adopție ca fii, prin care spiritul strigăm: "Abba, Tată!" 16 Spiritul însuși mărturisește cu spiritul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.

Nu sunt celelalte oi „obligate ... să pună la moarte practicile trupului prin spirit”? Nu sunt celelalte oi „conduse de duhul lui Dumnezeu”? Dacă da, nu sunt aceștia „fii ai lui Dumnezeu”? Au primit celelalte oi un „spirit de sclavie care provoacă din nou teamă” sau „un spirit al adopțiilor ca fii”? Nu ne rugăm Tatălui? Nu spunem noi „Tatăl nostru din ceruri”? Sau ne rugăm doar unui prieten bun?
„Ah”, spui, „dar ce se întâmplă cu versetul următor?”

(Romani 8: 17) Dacă, atunci, suntem copii, suntem și moștenitori: moștenitori ai lui Dumnezeu, dar moștenitori comuni cu Hristos, cu condiția să suferim împreună pentru ca și noi să fim glorificați împreună.

După ce ați citit acest lucru, vă gândiți că, Dacă suntem glorificați împreună cu Isus, atunci mergem cu toții la cer și asta nu poate fi?   Este faptul că ați fost atât de condiționat să credeți că nu sunteți demni de răsplata cerească, încât puteți concepe fără posibilitatea ca acest lucru să vă fie ținut?
Merg toți creștinii în cer? Nu știu. Parabola administratorului credincios și discret din Luca 12: 41-48 vorbește despre un sclav rău care este alungat, unul credincios care este numit peste toate bunurile stăpânului și alți doi care aparent supraviețuiesc, dar sunt pedepsiți. Pilda minelor, talentelor și altele indică mai multe recompense. Așadar, pentru a fi sincer, nu cred că putem afirma categoric că toți creștinii merg în ceruri. Cu toate acestea, se pare că ocazia este oferită tuturor creștinilor. Chiar și în vremurile precreștine, ideea de a putea ajunge la o „înviere mai bună” a fost acolo. (Evr. 11:35)
Această speranță, această minunată oportunitate, a fost luată de la milioane în virtutea acestei interpretări greșite a unui singur text. Ideea că Iehova îi preselectează pe cei care merg în cer înainte de a se dovedi este complet nescripturală. Romani 8:16 nu vorbește despre unele minuni care dezvăluie în inimile câtorva selectați că sunt aleșii lui Dumnezeu. Mai degrabă vorbește despre faptul că, pe măsură ce primim spiritul lui Dumnezeu, pe măsură ce umblăm după spirit nu prin vedere, pe măsură ce ne gândim la spiritul care înseamnă viață și pace, dispoziția noastră mentală ne aduce la conștientizarea faptului că suntem acum copii ai lui Dumnezeu.
Cel puțin așa se întâmplă, dacă nu am fost pre-condiționați de învățăturile oamenilor de a respinge acea minunată recompensă pe care o dețin credincioșii.

Meleti Vivlon

Articole de Meleti Vivlon.
    21
    0
    Mi-ar plăcea gândurile, vă rog să comentați.x