[Studiul turnului de veghe pentru săptămâna mai 19, 2014 - w14 3 / 15 p. 20]

Studiul acestui articol se referă la identificarea cine ar trebui să aibă grijă de persoanele în vârstă dintre noi și modul în care trebuie îngrijită.
Sub subtitlul „Responsabilitatea familiei”, începem citând una dintre cele zece porunci: „Onorați-vă tatăl și mama.” (Ex. 20: 12; Ef. 6: 2) Arătăm apoi cum Isus a condamnat fariseii și cărturarii pentru că nu au respectat această lege datorită tradiției lor. (Marcați 7: 5, 10-13)
Utilizarea 1 Timotei 5: 4,8,16, paragraful 7 arată că nu este congregația, ci copiii care au responsabilitatea de a se îngriji de părinți îmbătrâniți sau bolnavi.
Până în prezent, totul este bine. Scripturile arată - și recunoaștem pe deplin - că Isus i-a condamnat pe farisei pentru că și-au dezonorat părinții, punând o tradiție (o lege a omului) deasupra legii lui Dumnezeu. Scuza lor era că banii care ar fi trebuit să se îndrepte spre îngrijirea părinților mergeau în schimb la templu. Întrucât urma să fie folosită în cele din urmă în slujba lui Dumnezeu, această încălcare a legii divine era permisă. Cu alte cuvinte, ei au simțit că finalitatea justifică mijloacele. Isus nu a fost de acord și a condamnat această atitudine neplăcută. Să citim doar asta pentru a fi clar în minte.

(Marca 7: 10-13) De exemplu, Moise a spus: „Cinstește-ți tatăl și mama ta” și „Lasă moartea celui care vorbește abuziv despre tatăl sau mama sa”. 11 Dar tu spui: „Dacă un bărbat îi spune tatălui său sau mamei sale:„ Orice am avea asta vă poate aduce beneficii este corban (adică un dar dedicat lui Dumnezeu),““ 12 nu-l mai lași să facă un singur lucru pentru tatăl său sau pentru mama sa. 13 Astfel, faceți ca cuvântul lui Dumnezeu să fie invalid prin tradiția voastră pe care ați transmis-o. Și faci multe lucruri ca asta. ”

Deci, prin tradiția lor, un dar sau un sacrificiu dedicat lui Dumnezeu i-a scutit de ascultare de una dintre cele zece porunci.
Scripturile arată de asemenea și recunoaștem din nou că este responsabilitatea copiilor să aibă grijă de părinți. Pavel nu dă nicio alocare adunării pentru a face acest lucru dacă copiii sunt credincioși. Nu enumeră scutiri acceptabile de la această regulă.

„Dar dacă vreo văduvă are copii sau nepoți, lăsați-i pe aceștia să învețe mai întâi a exersa devotamentul evlavios în propria gospodărie și la rambursează părinții și bunici ceea ce li se cuvine, căci acest lucru este acceptabil în viziunea lui Dumnezeu ...8 Cu siguranță, dacă cineva nu prevede pentru cei care sunt ai săi și mai ales pentru cei care sunt membri ai gospodăriei sale, el a respins credința și este mai rău decât o persoană fără credință. 16 Dacă vreo femeie credincioasă are rude văduve, lăsați-i să-i ajute că congregația nu este împovărată. Atunci îi poate ajuta pe cei care sunt cu adevărat văduvi. ”(1 Timothy 5: 4, 8, 16)

Acestea sunt afirmații puternice, fără echivoc. Grija pentru părinți și bunici este considerată „o practică de devotament evlavios”. Nerespectarea acestui lucru face ca „să fie mai rău decât o persoană fără credință”. Copiii și rudele trebuie să ajute bătrânii astfel încât „congregația să nu fie împovărată”.
De la paragraful 13 de mai jos, considerăm informații sub subtitlul „Responsabilitatea Congregării”. Pe baza celor de mai sus, puteți concluziona în această situație în studiul că responsabilitatea congregației se limitează la situațiile în care nu există rude credincioase. Vai, nu chiar așa. Ca și fariseii, avem și tradițiile noastre.
Ce este tradiția? Nu este un set comun de reguli care să ghideze o comunitate? Aceste reguli sunt puse în aplicare de către autoritățile din comunitate. Astfel, tradițiile sau obiceiurile devin un model de comportament nescris, dar universal acceptat în cadrul oricărei comunități umane. De exemplu, tradiția noastră occidentală obișnuia să solicite unui bărbat să poarte un costum și cravată, iar o femeie o fustă sau o rochie, când mergea la biserică. De asemenea, a cerut ca un bărbat să fie bărbierit curat. În calitate de Martori ai lui Iehova, am respectat această tradiție. În zilele noastre, oamenii de afaceri poartă rar costum și cravată, iar barba este acceptată pe scară largă. Pe de altă parte, este aproape imposibil ca o femeie să-și cumpere o fustă în aceste zile, deoarece pantalonii sunt moda. Cu toate acestea, în congregațiile noastre, această tradiție continuă să fie aplicată. Deci, ceea ce a început ca un obicei sau tradiție a lumii a fost adoptat și păstrat ca unul pentru Martorii lui Iehova. Continuăm să acționăm în acest fel dând motivul că este făcut pentru a păstra unitatea. Pentru un Martor al lui Iehova, cuvântul „tradiție” are o conotație negativă datorită condamnării frecvente a lui Isus pentru aceasta. Prin urmare, o reetichetăm drept „unitate”.
Multe surori le-ar plăcea să meargă în ministerul de teren purtând un pantaloni eleganti, în special în lunile reci de iarnă, dar nu o fac pentru că tradiția noastră, pusă în aplicare de figurile autorității comunității noastre locale, nu o va permite. Dacă este întrebat de ce, răspunsul va fi invariabil: „De dragul unității.”
Când vine vorba de îngrijirea persoanelor în vârstă, avem și o tradiție. Versiunea noastră de Corban este slujirea cu normă întreagă. Dacă copiii unui părinte îmbătrânit sau bolnav slujesc în Betel sau sunt misionari sau pionieri care slujesc departe, sugerăm că congregația ar putea dori să își asume sarcina de a-și îngriji părinții îmbătrâniți, pentru a putea rămâne în timp complet. serviciu. Acesta este considerat un lucru bun și iubitor de făcut; un mod de a sluji lui Dumnezeu. Această slujire cu normă întreagă este sacrificiul nostru către Dumnezeu sau Corban (un dar dedicat lui Dumnezeu).
Articolul explică:

„Unii voluntari împart sarcinile cu altele din congregație și au grijă de cei mai în vârstă, pe bază de rotație. În timp ce își dau seama că propriile circumstanțe nu le permit să se angajeze în slujirea cu normă întreagă, ei sunt fericiți să îi ajute pe copii să rămână în carierele alese ale lor cât mai mult posibil. Ce spirit excelent arată astfel de frați! ”(Par. 16)

Sună frumos, chiar teocratic. Copiii au o carieră. Ne-ar plăcea să avem acea carieră, dar nu putem. Totuși, cel mai puțin lucru pe care îl putem face este să ajutăm copiii să rămână în a lor cariera aleasă prin completarea lor pentru îngrijirea nevoilor părinților sau ale bunicilor.
Putem fi siguri că tradiția din Corban părea frumos și teocratic atât liderilor religioși, cât și adepților lor în ziua lui Isus. Cu toate acestea, Domnul a luat o excepție mare de la această tradiție. El nu permite supușilor săi să-l neasculte doar pentru că motivează că acționează într-o cauză dreaptă. Finalul nu justifică mijloacele. Isus nu are nevoie de un misionar pentru a rămâne în sarcina sa dacă părinții individului au nevoie înapoi acasă.
Adevărat, Societatea investește mult timp și bani în pregătirea și menținerea unui misionar sau Betelit. Tot ce s-ar putea irosi dacă fratele sau sora trebuie să plece pentru a avea grijă de părinți îmbătrâniți. Totuși, din viziunea lui Iehova, aceasta nu are nicio consecință. El a inspirat apostolul Pavel să învețe congregația să lase copiii și nepoții „să învețe mai întâi să practice devotamentul evlavios în propria gospodărie și să-i ramburseze părinților și bunicilor ceea ce li se cuvine, pentru că acest lucru este acceptabil în fața lui Dumnezeu” (1 Tim. 5: 4)
Să analizăm asta pentru o clipă. Această practică de devotament evlavios este văzută ca o rambursare. Ce plătește copiii înapoi la părinți sau bunici? Pur și simplu îngrijirea? Asta au făcut toți părinții pentru tine? Te-ai alimentat, te-a îmbrăcat, te-a adăpostit? Poate că, dacă ai avea părinți îndrăgostiți, dar pentru majoritatea dintre noi, îndrăznesc să nu se oprească cu materialul. Părinții noștri au fost acolo pentru noi în toate felurile. Ne-au oferit sprijin emoțional; ne-au oferit iubire necondiționată.
Pe măsură ce un părinte se apropie de moarte, ceea ce vor și au nevoie este să fie alături de copiii lor. De asemenea, copiii trebuie să-și restituie dragostea și sprijinul pe care părinții și bunicii lor le-au arătat în anii cei mai vulnerabili. Nici o congregație, oricât de iubitoare ar fi membrii săi, nu o poate înlocui.
Cu toate acestea, organizația noastră se așteaptă ca părinții îmbătrâniți, bolnavi sau morți să jertfească această nevoie umană de cele mai multe ori de dragul ministerului cu normă întreagă. În esență, spunem că lucrarea pe care o face un misionar este atât de valoroasă pentru Iehova, încât o consideră a fi nevoită de a arăta devotament evlavios prin rambursarea părinților sau bunicilor cuvenite. Că, în acest caz, nu se dezminte credința. Practic inversăm cuvintele lui Isus și spunem că „Dumnezeu vrea sacrificiu și nu milă”. (Mat. 9: 13)
Discutam despre acest subiect cu Apolo și el făcea observația că Isus nu s-a concentrat niciodată pe grup, ci întotdeauna pe individ. Nu a fost niciodată ceea ce a fost bun pentru grupul care a contat, dar întotdeauna individul. Isus a vorbit despre părăsirea 99 pentru a salva oile pierdute 1. (Mat. 18: 12-14) Chiar și propriul său sacrificiu a fost făcut nu pentru colectiv, ci pentru individ.
Nu există scripturi care să susțină punctul de vedere exprimat că este iubitor și acceptabil în fața lui Dumnezeu să abandoneze părinții sau bunicii în grija congregației, în timp ce cineva continuă slujirea cu normă întreagă într-un ținut îndepărtat. Este adevărat, este posibil să aibă nevoie de îngrijire dincolo de ceea ce le pot oferi copiii. Este posibil să fie nevoie de îngrijire profesională. Totuși, lăsarea oricăror îngrijiri poate fi oferită de „voluntarii adunării”, în timp ce se continuă să se mențină tradiția potrivit căreia slujirea are o importanță imperativă, zboară în fața a ceea ce Iehova spune clar în cuvântul său este obligația copilului.
Cât de lamentabil este ca și cărturarii și fariseii, am invalidat cuvântul lui Dumnezeu prin tradiția noastră.

Meleti Vivlon

Articole de Meleti Vivlon.
    26
    0
    Mi-ar plăcea gândurile, vă rog să comentați.x